Ce poate face Pinterest pentru brand-ul tău?

Scris de Lilly • 15 februarie, 2013

MADE by Camelia Bulea

Dacă brand-ul tău are cont activ pe Pinterest, poate ai remarcat deja că traficul pe website şi blog a crescut considerabil. Iar dacă nu ai cont de companie pe Pinterest incă, probabil că nu te-a convins nimeni şi nimic de valoarea pe care aceasta reţea socială o poate aduce brand-ului tău.
Pentru a te ajuta să iei o decizie cu privire la cât de folositoare poate fi aceasta reţea socială pentru brand-ul tău, am ales să-ţi prezint Pinterest prin prisma avantajelor pe care le oferă business-urilor care vor să-şi extindă prezenţa in social media, dar şi prin prisma limitărilor pe care le are.

Ce este Pinterest?

– Site-ul social cu cea mai mare rată anuală de creştere ȋnregistrată vreodată a numărului unic de vizitatori (Studiu Nielsen);
– Site-ul social care generează mai mult trafic pe website-uri decât Youtube, Google+ sau LinkedIn la un loc;
– O reţea socială focusată pe imagini, considerată de mulţi influenceri din industrie drept starul anului 2012;
– Una din reţelele cele mai atrăgătoare pentru utilizatori – ȋn 2012 s-a clasat pe locul 4 in topul reţelelor sociale cu cele mai multe minute petrecute – 721 milioane de minute.

Ce NU este Pinterest?

– Nu este o reţea sociala axata pe conversaţie, ca şi Facebook;
– Nu foloseşte la comunicarea ȋntre branduri şi followerii acestora, ci mai degrabă este optimizat pentru descoperire şi vizualizare;
– Nu se focusează pe comentarii şi hastags, ci a fost creat sa inspire prin imagini şi sa genereze click-uri.

Avantaje

– Oferă posibilitatea utilizatorilor de a scana foarte rapid o cantitate mare de conţinut, accelerând şi procesul de căutare a informaţiei datorită interfeţei prietenoase;
– Oferă brand-urilor posibilitatea de a crea „cataloage” (sau board-uri) atrăgătoare vizual cu oferta de produse şi servicii;
– Oferă specialiştilor de marketing oportunitatea de a analiza comportamentul follower-ilor şi de a observa afinitatea acestora pentru anumite produse şi servicii;
– Spre deosebire de Facebook sau Twitter, Pinterest ajută brand-urile să comunice cu followerii lor doar prin intermediul imaginilor, care s-a demonstrat câ suscită mai multa emoţie şi implicare decât alte forme de comunicare.

 

Limitări

14feb

– De ordin demografic: majoritatea utilizatorilor de Pinterest sunt de sex feminin (ȋn proporţie de peste 80%) interesaţi de categorii precum: Fashion, Technology, DIY sau Home Decor;

– Copyright: pentru a avea pin-uri interesante, brand-urile trebuie să fie foarte atente la a folosi imagini ce respectă politicile de copyright, adică imagini deţinute de companie sau cu licenţă;
– Lipsa oportunităţilor de promovare şi de monetizare a prezenţei pe această reţea socială; din fericire, minţile strălucite de la Pinterest şi-au dat deja seama de acest potenţial şi au anunţat că vor lansa ȋn curând Pinterest ads.

 

Cu toate că in prezent brand-urile din industrii precum Tehnologie, Decoraţiuni, Fashion sau de produse Hand-made sunt cele mai avantajate de Pinterest, am avut marea plăcere să văd brand-uri care folosesc cu succes şi creativitate al treilea cel mai popular site social din lume. Hubspot, TechCrunch sau Daily Inspiration sunt doar câteva din paginile de Pinterest pe care le urmăresc şi care postează regulat conţinut vizual foarte atrăgător.

Comentează cu Facebook