Made
Editoriale MADE | Vin studentii
Editoriale
Romania egal produs. Apoi brand.
de Bogdan Branzas
Clientii, petrolul si Creatia Publicitara
de Dragos Alexa
Vin studentii
de Calin Crainic
Business networking o solutie inteligenta pentru cresterea vanzarilor
de Calin Biris
Cunoasteti expresia “a sta de sase”
de Calin Crainic
Frunza si vorba dulce romaneasca
de Renate Roca-Rozenberg
Educatia vizuala se face mergand pe strada
de Vlad Sulea
Mi-aduc aminte cum tototot ma scuipam
de Calin Crainic
Unde se duc ziaristii cand se duc
de Renate Roca-Rozenberg
Creativitate prin actorie
de Diana Bota
Odata mi-am bagat pumnul in gura singur si nu mi l-am mai putut scoate
de Calin Crainic
De la Branding de Cluj la Bhangra Party
de Diana Bota
Despre pasiune si marketing
de Diana Bota
Despre cum si de ce este MADE
de Vlad Sulea
Vin studentii
30.09.2010
Calin Crainic
creative director Vitrina Advertising
Alte articole de Calin Crainic
Sa ne zugrume traficul, sa ne mance shaormele, sa ne bea berile, sa sa ne futa femeile, sa umfle cozile la abonamente cu reducere, sa ne fure accentul, sa ne creasca chiriile, sa ne ocupe taxiurile. Curaj, vom strange la piept buletinele de Cluj, ne vom otravi vorbele, ne vom retrage pe locurile de parcare cu abonament, vom da drumul la pensionari in trolee, sa-i intepe cu umbrelele, sa-i asfixieze cu mirosurile, le vom trimite sectoristul in camine si garsoniere, vom parola wireless-urile din oras si vom scumpi pita cu untura si zacusca. Daca mai gasesc ceva va mai zic.

Sunt mai bine de 15 ani de cand, proaspat coborat din tren imi hamaleam rucsacul tot timpul mai inalt decat usa de la tramvai, in dinti biletul compostat, in privire ura amestecata cu umilinta iar in fiecare deget, cate un plasoc de rafie, plin cu pamant presupun, proverbialele pachete pe care trebuia sa le car ba la toti, ba la fiecare din ei, ba doar jumate la unu si restul la una, ba la ba la ba. Veneam la Cluj, eram student.

De atunci si pana acum nimic nu a alterat dispretul cu care clujenii isi intampina flotantii an de an. Mi-aduc aminte cum, cu pumnocu’ de fise tremurand dinaintea telefonului public sunam infrigurat dupa vreo chirie in lei daca se poate (dolarul crescuse in iarna aia cat alte monede in sapte). Fatalitate: totul se termina cand spuneam ca suntem doi baieti studenti. Pamantul imi pleca de sub picioare. Noroc ca, ger fiind, ramaneam cu fruntea lipita de metalul aparatului pana cand, prietenul Adrian ma dezlipea si ma transporta in defunctul lactobar Miorita pentru a-mi asigura prim ajutorul cu 4 felii de parizer si o sana la sticla.

Inexplicabila repulsie pentru noi, studentii din provincie. Colegii din Cluj ne urau ca avem bani de buzunar, ca eram liberi sa mergem la cate chefuri voiam, secretarele de la facultate ne urau ca le deranjam la ora 10 si un sfert cand programul incepea abia la 10, vecinii ca avem viata mai sexuala decat a lor, taximetristii ca urcam cate 7 odata, ce mai, orasul intreg ne era ostil.

Sunt convins, vad, aud, simt ca si azi e la fel, desigur tinand cont de binecunoscutele exceptii: cadrele universitare a caror stabilitate emotionala depinde de insutirea anuala a numarului de locuri cu taxe si soferii de pe microbusele “de Cluj” a caror onorariu e de 5-10 lei per pachet cu mancare trimis la loaza etudianta.

M-as risca pana la a propune aversiunea asta, dispretul asta autumnal drept idee strategica pentru nicicandfinalizabilul proiect de brand al orasului. Se pliaza pe o perceptie existenta, este relevanta pentru oras, are potential de comunicare, sigur, nu e unica, nu e diferita dar oricum nu mai e la moda sa ai pozitionari "ownable".

Studenti, iubiti-va asadar intre voi. Pe noi sa nu contati.